Floare albă de mireasă
Îmi pune nașa, frumoasă
Și pe cap, voalul îmi pune
Că mergem să mă cunune
Plâng părinții și suspină
Că pe la flori, în grădină
Prin casă sau prin ogradă
De azi rar or să mă vadă
Rămas bun tată și mamă
Mirele la el mă cheamă
Și vă las plângând în prag
Mă duc după omul drag, măi
Scumpii mei, mamă și tată
Dacă v-am greșit vreodată
Și v-am adus supărare
Nu am vrut și-mi cer iertare
Știu c-aveți inima arsă
Că plec de la voi din casă
Dar mi-am ales din iubire
Să-l urmez pe al meu mire
Rămas bun tată și mamă
Mirele la el mă cheamă
Și vă las plângând în prag
Mă duc după omul drag, măi
Mamă și tată le-oi spune
Socrilor, dar voi rămâne
Mereu, tot a voastră fată
Chiar dacă sunt măritată
Și nașii de cununie
Ca părinți or să îmi fie
La greu vor fi lângă mine
Ca să pot să trec cu bine
Rămas bun tată și mamă
Mirele la el mă cheamă
Și vă las plângând în prag
Mă duc după omul drag, măi