Foaie verde flori mărunte
Trecui dealul sus la munte
Trecui dealu-ncetinel
Sus la munte la Muscel
Unde-i neica ciobănel
Și mi-e tare dor de el
Du-te dor și ocolește
Și pe neica mi-l găsește
Mult mi-e dor și mult mi-e sete
Să văd frunza-n codrul verde
S-aud codrul vâjâind
Neica din caval cântând
S-aud glas de păsărele
Să mă-ngân și eu cu ele
S-aud cucul și mierla
Să mă-ntâlnesc cu neica
Fă-mă neică ciobăniță
Să stau cu tine neicuță
Cât este vara de mare
Să port grija la mioare
Să le mân înspre izvor
Când e soarele-arzător
Plaiuri mândre neumblate
Să le colindăm pe toate
Și-n pădurea cea de fag
Să-mi cânți din caval cu drag
Mai cobori neică la vale
La umbră de cetioare
C-am venit să-ți spun Gheorghiță
Că mi-ești drag măi neiculiță
Mândruțo din Argeșel
Cu mijlocul subțirel
Ai venit fără de veste
Dar neicuța te iubește
Și de-oi vrea tu mândruliță
Te-oi face o ciobăniță
Să trăim cu dor și drag
Prin păduri de brad și fag